Bebeluş palestinian rănit tratat într-un spital al Vaticanului

Primul dintre cei aproximativ 100 de bebeluşi şi copii grav răniţi în Fâşia Gaza a sosit pe aeroportul Ciampino din Roma, la bordul unui avion al forţelor aeriene italiene.

Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a declarat că i-a „întâmpinat cu emoţie” pe cei 11 copii palestinieni care vor fi trataţi în spitalele italiene.

Potrivit biroului lui Antonio Tajani, patru dintre copii, cu vârste de 2, 4, 13 şi 15 ani, au fost transferaţi la spitalul Bambino Gesu, administrat de Vatican la Roma.

Spitalul a precizat că aceşti copii sunt trataţi pentru „diverse patologii cardiologice, hematologice, ortopedice şi neurologice” şi sunt supuşi unor teste de diagnosticare cu specialişti.

Alţi şase copii au fost transportaţi cu avionul la Pisa, de unde au fost transferaţi la spitalul Gaslini din Genova şi la spitalul Meyer din Florenţa, a precizat Ministerul italian de Externe într-o declaraţie.

Un tânăr adult rănit, cu vârsta de peste 18 ani, a fost transportat la spitalul San Camillo din Roma. Copiii răniţi au fost transportaţi cu avionul din Egipt, după ce au fost transferaţi pe nava-spital Vulcano a forţelor italiene, ancorat în dreptul Fâşiei Gaza, unde au fost supuşi unui triaj iniţial.

Alţi 19 copii vor fi transportaţi cu avionul în Italia în zilele următoare, iar restul vor fi transportaţi în Italia după ce vor fi transferaţi şi vor fi supuşi triajului pe nava-spital.

Verifică și

UE – Peste 1 miliard de euro pentru apărare

Peste 1 miliard EUR din Fondul european de apărare pentru dezvoltarea tehnologiilor de apărare și a inovării de nouă generație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *