
Purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ale Ucrainei, Iuri Ihnat, susţine că intensitatea atacurilor lansate de ruşi indică faptul că livrările de drone din Iran au loc permanent.
„Cred că indicatorul privind rezervele lor este intensitatea cu care lansează loviturile. Dacă vor folosi mai multe drone, va însemna că au mai multe în stoc. Le fabrică şi ei, dar le şi primesc în continuare din IranȚ a spus oficialul ucrainean.
El a acuzat că aprovizionarea are loc constant şi inamicul le foloseşte”.
Potrivit lui Iuri Ihnat, ruşii au utilizat recent un număr record de drone Shahed, 75 fiind lansate spre Kiev.
Ihnat consideră că există posibilitatea ca Rusia să folosească mai puţine rachete şi mai multe drone.
„Vedem că inamicul aproape că nu foloseşte rachete de croazieră. Singurul caz a fost în decembrie, când au fost lansate 19 rachete, dintre care 14 au fost doborâte de Forţele de Apărare ale Ucrainei” – a remarcat purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene ale Ucrainei.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, Rusia a atacat Ucraina cu o rachetă Iskander-K, o rachetă Kh-59 şi 20 de drone iraniene Shahed.
Armata ucraineană a reuşit să doboare 20 de drone şi o rachetă Kh-59.