Un nou grup de români și familiile lor repatriați din Fâșia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că luni, 18 decembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 14 persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuate din Fâșia Gaza, au fost transportate în România.

Menționăm că cele 14 persoane, cetățeni români și membri de familie, au ajuns sâmbătă, 16 decembrie 2023, pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, fiind preluate ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt. Au fost însoțite până la Cairo, de unde au fost îmbarcate spre România.

Până în prezent, 302 de persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, au fost evacuate din Fâșia Gaza (https://www.mae.ro/node/63319https://www.mae.ro/node/63342https://www.mae.ro/node/63362https://www.mae.ro/node/63401https://www.mae.ro/node/63555https://www.mae.ro/node/63596).

MAE menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.

Verifică și

UE – Peste 1 miliard de euro pentru apărare

Peste 1 miliard EUR din Fondul european de apărare pentru dezvoltarea tehnologiilor de apărare și a inovării de nouă generație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *